Noi proteste au loc duminică la Hong Kong

Autor: Andrei Vacaru 27.10.2019

Poliţia din Hong Kong a făcut uz de gaze lacrimogene duminică pentru a dispersa miile de persoane care au ieşit pe străzi pentru a protesta împotriva Executivului şi a modului în care au intervenit forţele de ordine în timpul manifestaţiilor din ultimele luni, potrivit Reuters.

Un protestatar a fost rănit şi transportat cu ambulanţa la spital, însă condiţiile în care acesta a fost rănit nu sunt clare. Mai mulţi protestatari au fost reţinuţi de către poliţişti, mulţi dintre ei deoarece purtau măşti pe feţe, încălcând, astfel, legea.

Protestele în Hong Kong, care deseori au fost marcate de incidente violente între demonstranţi şi forţele de ordine, au izbucnit în urmă cu cinci luni, ca reacţie la controversatul proiect de lege ce ar fi facilitat extrădările spre China continentală. Manifestanţii contestă politicile Guvernului local pro-Beijing, condus de Carrie Lam.