Cu bateriile încărcate: acţiunile Varta, companie cu 350 angajaţi la fabrica din Braşov, sunt cele mai performante la Bursa din Germania, cu 250% randament în 2019

Autor: Alex Ciutacu 29.10.2019

Compania germană Varta Microbattery, cu operaţiuni şi în România, la Braşov, a crescut pe bursa de la Frankfurt cu 250% de la începutul anului, ceea ce înseamnă că acţiunile acestea sunt cele mai performante de la bursa germană în 2019, potrivit Bloomberg. Astfel compania a ajuns la o capitalizare de 3,8 miliarde de euro. 

Varta este una dintre cele mai vechi businessuri din Germania, iar bateriile produse de companie stau la baza multor gadgeturi din piaţa electronicelor de consum. Varta a devenit lider global în ceea ce priveşte furnizarea de baterii pentru aparate auitive – o piaţă în creştere la nivel global. În acelaşi timp, cererea pentru baterii pentru căşti de tip earbuds creşte, în timp ce acestea devin din ce în ce mai populare.