China Railway Express a efectuat primul transport feroviar de marfă către Serbia

Autor: Bogdan Cojocaru 30.10.2019

China Railway Express (CRE) a efectuat primul transport de marfă care Serbia, realizând astfel o legătură feroviară directă între cele două ţări, a anunţat biroul preşedintelui sârb.

Serbia este una din cele mai mari economii din Balcanii de Vest.

Primul tren cu marfă chinezească către Serbia a transportat 500 de tone de echipamente pentru modernizarea liniei de cale ferată care leagă Belgradul de la Budapesta, Ungaria, proiect realizat de o altă mare companie chineză, China Road and Bridge Corporation (CRBC), scrie SeeNews.

„Acest tren a plecat din provincia Shandong în urmă cu o lună, iar astăzi a ajuns la Belgrad plin de materiale şi echipamente pentru calea ferată Belgrad - Budapesta.

Este un semnal pentru accelerarea secţiunii sârbe a proiectului“, a declarat ministrul adjunct al comerţului din China, Qian Keming.

Distanţa dintre Shandong şi Belgrad este de aproximativ 10.500 de kilometri, iar trenul a acoperit-o în 25 de zile, trecând prin China, Kazahstan, Rusia, Ucraina, Slovacia şi Ungaria.