Romgaz prelungeşte mandatele administratorilor provizorii cu încă două luni

Autor: Tibi Oprea 30.10.2019

Acţionarii Romgaz (SNG), cel mai mare producător de gaze naturale din România, au aprobat, la a doua convocare, prelungirea mandatelor administratorilor provizorii pe o perioadă de două luni de la data expirării, potrivit unui raport la bursă.

Pe 26 iunie, Romgaz a numit şapte membri ai consiliului de administraţie, dintre care 5 au fost numiţi administratori provizorii pentru patru luni, respectiv Niculae Havrileţ, Manuela-Petronela Stan-Olteanu, Caius-Mihai Parpală, Tudorel  Hărăbor şi Nicolae Cîmpeanu.

Data de înregistrare este 16 octombrie 2019. Compania este controlată de statul român prin Ministerul Energiei, cu o participaţie de 70% din capitalul social. Acţiunile SNG se tranzacţionează de la începutul anului în creştere cu 34,5% pe fondul unui rulaj de 803 mil. lei, emitentul ajungând la 14,4 mld. lei capitalizare. Spre comparaţie, indicele bursier BET are un avans de 31,1% în această perioadă.