NN Asigurări de Viaţă l-a numit pe Mihai Ţânţaru noul Chief Investment Officer al companiei

Autor: Robert Manea 30.10.2019

Compania NN Asigurări de Viaţă l-a numit pe Mihai Ţânţaru în funcţia de Chief Investment Officer după ce mandatul lui a fost aprobat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, potrivit unui comunicat de presă.

Poziţia de Chief Investment Officer îi atribuie responsabilităţi lui Mihai Ţânţaru precum dezvoltarea şi implementarea strategiei de investiţii pentru fondurile de pensii private facultative administrate de NN Asigurări de Viaţă.

Din anul 2014, Mihai Ţânţaru a intrat în compania NN Asigurări de Viaţă în funcţia de Fixed Income Analyst, ocupându-se de analiza macroeconomică şi de evaluarea pieţelor financiare, activităţi necesare pentru implementarea strategiei de investiţii în instrumente cu venit fix şi pentru gestionarea portofoliului de astfel de instrumente. Ulterior, în 2016, a fost promovat în poziţia de Portfolio Manager Fixed Income în cadrul NN.