La a doua tranzacţie în mai puţin de un an: Austriecii de la Leier cumpără fabricile de materiale de construcţii Siceram Sighişoara, care au vândut în 2018 cărămizi şi ţiglă de 19 mil. euro
La sfârşitul anului 2018, grupul austriac din construcţii Leier a achiziţionat şi producătorul de cărămizi Brikston Iaşi (fost Ceramica Iaşi) de la fondul de investiţii CEECAT, parte a fondului ADM.
Compania austriacă Leier, care a cumpărat anul trecut producătorul de cărămizi Brikston Iaşi, vrea să achiziţioneze şi Siceram Sighişoara, activă în acelaşi domeniu.
„Suntem în discuţii cu cei de la Leier de patru-cinci luni. Siceram are 190 de acţionari, majoritatea pensionari, foşti salariaţi ai companiei. Foarte puţini din cei 250 de angajaţi actuali au şi acţiuni în companie. Circa 95% din acţionari şi-au manifestat dorinţa de a vinde firma, iar ulterior cei de la Leier ne-au contactat. Am fost în negocieri şi cu o firmă din România, dar în final am rămas cu Leier“, a spus pentru ZF Nicolae Neag, director comercial al Siceram Sighişoara.
El nu a dorit să precizeze valoarea tranzacţiei, motivând că aceasta este confidenţială. Tranzacţia aşteaptă acum avizul Consiliului Concurenţei.