Rusia intră într-o nouă eră: A intrat în vigoare controversata lege a lui Putin privind Internetul Suveran, care permite statului să deconecteze ţara de la reţelele de internet globale

Autor: Teodora Marinescu 01.11.2019

O lege controversată privind crearea unui internet suveran, promulgată de preşedintele rus Vladimir Putin la începutul lunii mai şi care permite statului rus să deconecteze ţara de la reţelele de internet globale, a intrat vineri în vigoare în Rusia, relatează site-ul agenţiei Dpa.

Guvernul intenţionează să creeze infrastructură pentru "un internet suveran", prezentat ca o necesitate în combaterea atacurilor cibernetice efectuate din afara graniţelor ruse.

Criticii legii susţin însă că aceasta reprezintă un pas în direcţia cenzurii.

"Este pentru prima dată când statul are control complet asupra internetului", a declarat Alexander Isavnin, expert în cadrul organizaţiei anti-cenzură Roskomsvoboda.

Parlamentul rus a adoptat în luna aprilie o lege care obligă platformele de socializare online să aibă serverele în Rusia.

Isavnin explică faptul că, deşi înainte furnizorii de servicii internet puteau să opereze sub condiţiile pieţei libere, statul rus poate exercita acum control direct.

Traficul web din Rusia va fi acum direcţionat prin platforme care se află în ţară. Furnizorii de servicii internet sunt obligaţi să instaleze echipamentul necesar pentru efectuarea acestei tranziţii.

Mai multe site-uri care aparţin opoziţiei au fost deja blocate, în timp ce mulţi ruşi se tem că ţara va deveni izolată din punct de vedere digital.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Dmitri Peskov, a susţinut anterior că Rusia nu intenţionează să se deconecteze de la internet, însă se pregăteşte pentru posibilele ameninţări.

Vladimir Putin a argumentat că legea reprezintă o măsură de securitate naţională.