Ce vinuri bem în acest weekend, 3 vinuri pentru 3 seri. Recomandările lui Cătălin Păduraru, preşedintele IWCB-VINARIUM

Autor: Catalin Paduraru 01.11.2019

Or fi oameni care nu sunt „meteo-dependenţi”.

Nu mă număr printre ei. S-a schimbat vremea, mi se schimbă şi starea de sprit. Până şi vinurile pe care le aleg trebuie să aibă o „personalitate” aparte.

Sper ca propunerile de astăzi sa contrabalanseze răceala şi umezeala de afară.

... şi să ma facă să mă relaxez, să pierd din înverşunarea pe care mi-o dau anumite gânduri.

Care gânduri?

Unul dintre ele – recurent, obsesiv - ţine de inadecvarea programelor şcolare, de curicula universitară.

Mai exact, nu mă pot obişnui cu ideea ca TOATE şcolile (de orice grad, inclusiv cele de „învăţămânat dual” sau cursurile de calificare/upgradare profesională) nu răspund cererii reale din piaţa muncii.

Cât despre a fi... anticipative... nici nu se pune problema.

Dispar meserii în fiecare zi. Apar meserii în fiecare zi. Cele de mâine vor fi – aproape cu totul - într-o nouă paradigmă. Totuşi, codul ocupaţional e „îngheţat”. După el, firesc (?!), se fac cursurile, se titularizează profesorii şi se acreditează formatorii. În afara acestui „cadru” nimic nu este legal. Toată lumea (conştientă) înţelege, dar „nu avem ce face”. Consecinţele sunt grave. Goluri în piaţa muncii, „exchibiţii” birocratice în încercarea de a răspunde cererii reale şi, în foarte scurt timp, mai ales în domeniile care vor avea nevoie de Inteligenţa Artificială (doar unde nu aceasta este obiectul de activitate), importul de oameni calificaţi (după modelul anilor ’95-2000 - cu managerii străini).

Pur şi simplu autorizarea cursurilor nu trebuie să se mai facă de către instituţiile Statului. Nu poţi forma „cadrul” pentru ceva ce nici măcar nu ştii că există.

După astfel de gânduri care au intensitate mare, cu rezonanţă în emoţional, se cere (raţional) un vin liniştitor.

Dacă reuşesc să identific pentru Dvs. unul din cele trei, sper să îmi iertaţi excursul de mai sus.

Auzi, confecţioner tambur filigranare...

1. Aurelia Vişinescu – SENSUM, Cuvée Rouge 2016

2. Crama Gîrboiu – Bacanta, Fetească Neagră 2015

3. FamiliaVLĂDOI - Anca-Maria, Fetească Neagră 2016


1. Aurelia Vişinescu – SENSUM, Cuvée Rouge 2016

Circulă câteva stereotipuri referitoare la Aurelia Vişinescu: „Doamna Fetească Neagră”, „creatoarea vinului din Fetească Neagră” şi aşa mai departe (nu le trec în revistă tocmai pentru a nu le ţine în perpetuum). Aceste şabloane nedreptăţesc pe toţi cei care s-au ocupat de acest soi şi o urcă pe Aurelia Vişinescu (cu o grămadă de responsabilităţi care nu-i aparţin) pe un piedestal pe care nu ea l-a cerut. Adevărul este că, într-o perioadă în care gustul pieţei determina stilul multor vinificatori (mijlocul anilor ’90), Aurelia Vişinescu a avut curajul de la lansa de la Cramele Prahova, o Fetească Neagră vinificată în sec, ceea ce, credeţi-mă, a fost o acţiune notabilă, cu efecte benefice asupra întregii oferte de vin.

Anii trec şi, una dintre cele mai de succes realizatoare de vinuri premium, lansează – din propria cramă - de astă dată - „titluri” bazate pe soiurile cu care se împacă cel mai bine, soiuri care la rândul lor se împacă cu zona Săhăteni.

Cu Feteasca Neagră păstrează o relaţie aparte şi în Sensum Cuvee Rouge, o aşează alături de Syrah şi Merlot, obţinând un vin mare spre bucuria publicului şi a ... VINEXPERT-ului. De ce VINEXPERT? Pentru că SENSUM e un proiect al seniorului magazinelor specializate şi al consacratei wine-maker, proiect care a debutat în 2015: „Vinuri gastronomice moderne”. În 2019, asamblajul prezentat, obţine Medalie de Aur la VINARIUM IWCB.

Deşi Aurelia Vişinescu are un segment important al perfecţionării profesionale parcurs la antipozi, vinul de faţă subscrie eleganţei şi subtilităţii europene.

Un prim vin bun şi parcă s-a mai luminat şi afară...

2. Crama Gîrboiu – Bacanta, Fetească Neagră 2015

Dacă am reuşi să facem din Vama Veche (actualmente, unul din cele mai murdare locuri din România)... cel mai curat loc din ţară... ăsta, da succes! Nici măcar nu contează dacă ar deveni „cel mai cel”. Proiecţia, acţiunea pe acest drum, ar strânge capital de admiraţie şi simpatie, ar modifica comportamente, iar Vama ar avea parte de un folositor rebranding. Vă pot oferi un exemplu că se poate.

Acum vreo 15-20 de ani, am mai spus-o, ţinutului viticol vrâncean nu i se acorda nici o şansă pentru vinuri roşii de calitate. Câţiva entuziaşti, printre care şi Livia Gârboiu, au muncit enorm pentru a arăta ce se poate obţine aici.

Astăzi, vinurile roşii surprind, emoţionează, iar Feteasca Neagră punctează cu siguranţă în toate marile competiţii (Aur VINARIUM IWCB 2019), dar şi în notele de degustare ale oenofililor.

Feteasca Neagră 2015 face faţă zilelor mohorâte, serilor reci, aduce gândul bun.

Nu pregăteşte şemineul, dar se potriveşte cu sunetul lemnelor care trosnesc în foc. E un vin gustos!

Cu vinurile roşii excelente din Vrancea am rezolvat-o dar... cum să facem, totuşi, cu Vama Veche?!

 

3. FamiliaVLĂDOI - Anca-Maria, Fetească Neagră 2016

Feteasca Neagră poate fi şi neastâmpărată?

Da. Dacă vă doriţi un roşu cu accente atipice care cad – măcar interesant - pe profilul clasic al soiului, încercaţi această Fetească Neagră, un vin obţinut din viile Murfatlarului aflate la cea mai mare altitudine. Bine, „altitudine” nu înseamnă mai mult de 90 metri, dar este suficient ca viile să primească fără vreun obstacol briza termoregulatoare a Mării Negre, aflată la doar 19 kilometri distanţă.

O precizare. Am folosit „Murfatlar” ca Denumire de Origine Controlată. Familia Vlădoi deţine o cramă boutique şi o suprafaţă de nici 30 de ha în acest areal.

Dimensiunea redusă a plantaţiei, permite recoltarea manuală a strugurilor. Ca expresie stilistică, tata (Ion) şi fiica (Anca-Maria) au abordări diferite, fără a fi antagonice. Vinul de astăzi, semat de Anca-Maria este, după cum cred că vă aşteptaţi, mai exuberant, mai... tineresc.

Adică, antidot pentru nostalgiile de toamnă.

Şi, în acelaşi timp, poate declanşa resortul unei auto-promisiuni pentru o vizită la cramă, în concediu.

                                                                  ---------------------

Trei semnături feminine, trei zone viticole diferite, trei declinări ale soiului Fetească Neagră, trei medalii de Aur.

Pentru trei zile ale unui sfârşit de săptămână cu bună... stare!

 

Lista vinurilor medaliate la IWCB VINARIUM 2019 aici.