Boston Consulting Group: Managerii pierd prea mult timp cu şedinţe şi rapoarte în loc să-şi dezvolte echipa

Autor: Adelina Mihai 04.11.2019

Managerii petrec prea mult timp în şedinţe, iar această cutumă afectează productivitatea muncii şi rezultatele organizaţiei, a spus Yves Morieux, director al Institute for Organization şi managing director & senior partner al biroului din Dubai din cadrul firmei de consultanţă în management strategic Boston Consulting Group.

„Există un cerc vicios în organizaţii, din păcate. Dacă ne uităm la modul în care îşi petrec managerii timpul, vom vedea că 40% din timp este alocat scrisului sau cititului de rapoarte, iar 30% din timp este petrecut în şedinţe cu colegii lor, nu cu echipa din subordine. Prin urmare, le rămâne foarte puţin timp să vorbească cu oamenii din echipele lor şi să înţeleagă cu adevărat ce se întâmplă în organizaţie, dincolo de rapoarte“, a explicat Yves Morieux, care a fost prezent săptămâna trecută la Bucureşti.

În opinia lui, şedinţele nu trebuie să aibă mai mult de 7 participanţi, pentru că, în caz contrar, este „sesiune de informare“ şi nu şedinţă.