2Performant, companie din IT, vrea listarea la Bursă şi lucrează în acest sens cu brokerii de la Goldring

Autor: Tibi Oprea 05.11.2019

♦ La bursa de la Bucureşti sunt în prezent listate doar trei companii din IT – Bittnet Systems, Life is Hard şi Ascendia ♦ Toate trei sunt listate pe segmentul alternativ de tranzacţionare AeRO.

Compania 2Performant, administrator al unei platforme care măsoară în timp real câte vânzări generează publicitatea online, intenţionează ca „în următoarele luni“ să se finanţeze prin bursa de la Bucureşti pentru susţinerea planurilor de dezvoltare pe termen scurt. Conducerea companiei spune pentru ZF că ulterior ia în calcul chiar şi o listare tehnică.