Două terenuri de 4 mil. euro din Timişoara deţinute de o firmă a Electrica îşi caută cumpărător. Cele două terenuri adiacente sunt situate în apropierea Facultăţii de economie şi administrarea afacerilor din Timişoara
Autor:
Alina-Elena Vasiliu
05.11.2019
Două terenuri adiacente din Timişoara, de 9.700, respectiv 6.000 de metri pătraţi, îşi caută un cumpărător după ce firma care le deţine, Servicii Energetice Banat, a intrat în faliment. De vânzare se ocupă administratorul judiciar al companiei, Management Reorganizare Lichidare Iaşi. Cele două terenuri au o valoare cumulată de patru milioane de euro.
„Societatea Servicii Energetice Banat SA se află în procedura falimentului, iar activele imobile, proprietatea acesteia, au fost scoase la vânzare în vederea acoperirii masei credate – acoperirea creanţelor deţinute de creditorii societăţii. Prima licitaţie publică cu strigare pentru terenul de 9.700 de metri pătraţi în Timişoara, cu preţul de 2,3 milioane de euro, şi terenul de 6.000 de metri pătraţi, cu preţul de 1,7 milioane de euro, a fost organizată în data de 13 septembrie 2019, apoi în data de 18 octombrie 2019, iar următoarea este în data de 15 noiembrie 2019“, spune Roxana Ilie, practician în insolvenţă în cadrul administratorului judiciar al firmei vânzătoare.