Băncile la raport: În ultimul deceniu, Banca Transilvania, ING şi OTP au angajat cei mai mulţi oameni şi au avut cele mai mari creşteri de cheltuieli de personal. La polul opus, BCR, Raiffeisen şi BRD au dat afară cei mai mulţi oameni

Autor: Claudia Medrega 10.11.2019

Banca Transilvania, care a de­ve­nit în 2018 cea mai mare bancă de pe piaţa locală, după pre­luarea Volksbank şi a Bancpost, este lider şi în topul privind nu­mă­rul mediu de salariaţi şi în cel privind ni­velul cheltuielilor de personal, având şi cele mai consistente creşteri pe aceste componente în ultimul deceniu.

Astfel, banca din Cluj avea în 2018 un număr mediu de 6.923 de salariaţi, cu 1.424 mai mulţi faţă de anul 2009, iar volumul chel­tuie­lilor de personal s-a triplat în ultimul deceniu, ajungând anul trecut la circa 961 mil. lei, după cum reiese din datele transmise de Registrul Comerţului la solicitarea ZF.

La sucursala locală a olandezilor de la ING Bank erau la finele anului trecut 1.814 anga­jaţi, în creştere cu 621 comparativ cu 2009, an în care îşi făceau simţită prezenţa pe piaţa locală semnele crizei financiare mondiale.

Chel­tuie­lile de personal la ING Bank au ajuns să fie mai mult decât duble în ultimul deceniu (306 mil. lei).

OTP Bank ocupă locul trei în ceea ce pri­veşte creşterea numărului mediu de salariaţi (plus 214) şi în topul privind creşterea chel­tu­ielilor de personal (Ă70%) în 2018 faţă de 2009.

La celelalte bănci din top 10 după active, se observă o scădere a numărului mediu de salariaţi în ultimul deceniu, în timp ce cheltu­ie­lile de personal au crescut la majoritatea băncilor mari, excepţie făcând BCR şi Alpha Bank.

În cazul BCR, a doua cea mai mare bancă după active, cheltuielile de personal au scăzut cu 18%, până la 685 mil. lei. BCR avea la sfâr­şi­tul anului 2018 un număr mediu de salariaţi de 6.010, în scădere cu 2.416 de persoane comparativ cu 2009.

La Alpha Bank, cheltuielile de personal s-au ajustat cu 6% la 171 mil. lei, banca având la finele anului trecut 2.513 angajaţi, numărul angajaţilor scăzând cu 701 în ultimul deceniu. după cum reiese din datele de la Registrul Comeţului.

La nivelul întregului sistem bancar, în ultimul deceniu se observă că odată cu dispariţia mai multor bănci din statistici, o treime din sucursale s-au închis (peste 2.200) şi un sfert dintre angajaţi au plecat (mai mult de 17.800).

Băncile au în continuare cheltuieli de funcţionare mari, în ciuda procesului de restructurare a unităţilor teritoriale, în condiţiile în care salariile au fost majorate în ultimii ani.