Serghei Lavrov, Ministrul rus de Externe: Rusia şi SUA ar trebui să adopte o declaraţie comună privind un eventual război nuclear

Autori: Andrei Vacaru , Mediafax 07.11.2019

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat joi că Rusia şi Statele Unite ar trebui să adopte o declaraţie comună potrivit căreia un eventual război nuclear este inacceptabil, informează agenţia rusă de presă TASS.

Oficialul rus a făcut această declaraţie la începutul unei întrevederi cu Ernest Moniz, directorul organizaţiei Nuclear Threat Initiative şi fost secretar al Energiei în Statele Unite.

Lavrov a mai declarat că apreciază articolul scris de Moniz împreună cu fostul senator american Sam Nunn, potrivit căruia transmiterea mesajului că un eventual război nuclear este inacceptabil este extrem de importantă.

Ministrul rus a adăugat că situaţia referitoare la dosarul nuclear iranian este „foarte tensionată”.

„Trebuie să ştiţi că le-am propus colegilor americani să repetăm ceea ce am făcut de mai multe ori: să adoptăm o declaraţie comună la cel mai înalt nivel prin care să spunem că nu poate exista un învingător în urma unui război nuclear, deci un astfel de conflict este inacceptabil”, a spus oficialul.

La rândul său, Ernest Moniz a declarat că o asemenea declaraţie comună ar fi vitală pentru comunitatea internaţională.