Românul care a decis să plece din ţară la 16 ani, după o vacanţă în Grecia. A început cu un post de chelner într-o cafenea, iar acum conduce o companie răspândită în trei ţări

Autor: Cristina Roşca 09.11.2019

Ionuţ Eriksen a plecat din ţară pentru prima dată atunci când avea 16 ani. O vacanţă în însorita Grecie avea să schimbe totul şi avea să-l poarte în diferite colţuri de lume pe cel care este astăzi CEO şi Managing Director al Eurodent, un lanţ de clinici stomatologice originar din Norvegia, dar extins şi în Ungaria şi în Danemarca.

„Am plecat la 16 ani (din ţară - n.red.) în Grecia, într-o vacanţă care a schimbat tot. Acolo am realizat că a venit momentul să încep o viaţă nouă fără să mă mai uit în urmă”, povesteşte chiar el. Şi-a continuat studiile, dar a şi lucrat ca ospătar într-o cafenea pentru a-şi asigura strictul necesar. După aceea, destinul a făcut să ajungă în Norvegia, după cum îşi aminteşte executivul român, unde şi-a continuat studiile universitare la Oslo.

„După înscrierea la Facultatea de Finanţe din Oslo, am urmat ca un curs firesc un masterat londonez, iar la sfârşitul anului 2005 am preluat postul de controlor financiar la compania de curierat şi logistică DHL.” După doar câteva luni a preluat însă o nouă poziţie, tot în Norvegia, conform profilului său de pe reţeaua de socializare de business LinkedIn. „Următoarea provocare a fost responsabilitatea financiară pentru construirea firmei de telefonie mobilă Lebara.” După alţi doi ani, a schimbat din nou domeniul şi a dat telecomul pe media, mai exact s-a angajat în cadrul uneia dintre cele mai mari edituri scandinave, Aschehoug, fondată în 1872. Aici a preluat poziţia de manager al departamentului financiar, după cum spune chiar el. „Acesta a fost impulsul care m-a determinat să-mi deschid şi firmă proprie de consultanţă, ce poartă numele de Eriksen Consulting. Actualul proiect de suflet, Eurodent, a intrat în viaţa mea după cinci ani de editură (în 2012 - n.red.).” Îşi aminteşte că atunci când a acceptat poziţia actuală – de CEO şi MD –, compania avea două clinici, ajungând astăzi la şapte unităţi, amplasate în Oslo, Bergen, Alta şi Trondheim în Norvegia, precum şi în Copenhaga (Danemarca) şi Budapesta (Ungaria), cu un total de peste 100 de angajaţi.

„La scurt timp după angajare au urmat astfel investiţii în domeniul construcţiilor, imobiliarelor şi recrutării de forţă de muncă.” În paralel cu poziţia în cadrul Eurodent, Ionuţ Eriksen este şi preşedinte al Camerei de Comerţ Norvegiano-Române. „Am un regim de viaţă foarte strict şi cu reguli bine definite şi nici nu aş putea altfel pentru că în orice business, de la un anumit nivel în sus, concurenţa este acerbă. Ca CEO pe liniile de business şi ca preşedinte al Camerei de Comerţ Norvegiano-Române, factorul decizional şi delegările sunt cele mai importante: cum, când, unde, de ce.”

Astfel, programul executivului român începe în fiecare dimineaţă la ora 8:00 şi se termină uneori şi noaptea foarte târziu. „Motivaţia însă e mai importantă decât numărul de ore de muncă, mai ales atunci când dezvolţi un business şi vrei să rămâi în top, plus că eu cred foarte mult şi în puterea exemplului.” 

Uitându-se în urmă, recunoaşte că nu a cochetat niciodată până acum cu ideea de a se întoarce în ţară. Şi totuşi, admite că preferă să nu zică niciodată „niciodată“. Mai mult, vine des acasă, deşi acasă e pentru el acum în trei ţări diferite.

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro