Circa 2 milioane de români s-au retras de la Bursa de la Varşovia: NN Pensii a vândut tot la banca PKO, asigurătorul PZU şi Bank Polska şi s-a orientat în acţiuni listate la Bursa de la Bucureşti

Autor: Liviu Popescu 11.11.2019

Administratorul fondului Pilon II s-a orientat în acţiuni listate la Bucureşti în contextul în care a majorat deţinerile la 10 din cele 15 acţiuni româneşti pe care le are în portofoliu.

 



Circa 2 milioane de români, ale căror economii pentru bătrâneţe sunt administrate privat prin fondul de pensii private NN, s-au retras de la bursa de la Varşovia în contextul în care administratorul fondului Pilon II a lichidat investiţiile de circa 25 mil. lei pe care le avea la cea mai mare bursă din regiune.

Astfel NN, care administrează cel mai mare fond de pensii Pilon II din România, a vândut în prima jumătate din 2019 deţinerile pe care le avea la banca poloneză PKO (9 mil. lei în raportul de la final de 2018), la asigurătorul PZU (7,8 mil. lei) şi la Bank Polski (7,9 mil. lei), arată datele agregate de ZF.