MAI: 61 de sesizări privind incidentele electorale. 5 sunt posibile fapte penale

Ziarul Financiar 10.11.2019

Până la această oră, au fost înregistrate 61 de sesizări privind incidente electorale, dintre care jumătate nu au fost confirmate, iar cinci sunt posibile fapte de natură penală, informează Monica Dajbog, reprezentantul MAI. 

Până la această oră, au fost înregistrate 61 de sesizări privind evenimentele electorale, cele mai numeroase fiind consemnate pe raza judeţelor Dolj (11 evenimente), Giurgiu (5), Mehedinţi (4), Olt (4) şi în Municipiul Bucureşti – 5 evenimente.

„Din numărul total de evenimente sesizate, jumătate nu s-au confirmat. Cele mai multe sesizări au fost de fraudă electorală, sfătuirea în ziua votării a alegătorilor la sediul secţiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit candidat, comercializarea şi consumul de băuturi alcoolice în spaţiul de protecţie al secţiilor de votare şi nerespectarea dispoziţiilor legale privind prezenţa altor persoane în cabina de vot. Cinci evenimente sesizate fac referire la posibile fapte de natură penală”, a declarat Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne.

Potrivit sursei citate, au fost aplicate 10 sancţiuni contravenţionale, respectiv 3 avertismente şi 7 amenzi.

De exemplu, în judeţul Ialomiţa, o persoană a fost sancţionată cu 1.500 de lei după ce a comercializat băuturi alcoolice în apropierea unei secţii de vot.

Alte exemple prezentate de Monica Dajbog:

- În judeţului Neamţ, preşedintele unei secţii a sesizat faptul că o persoană şi-a exprimat, în mod public, atât în incinta, cât şi în afara secţiei de votare, opţiunea de vot. Persoana respectivă a fost amendată cu 2.000 de lei amendă.

- În judeţul Galaţi, se fac cercetări cu privire la două persoane care au votat deşi nu aveau dreptul: una pentru că era pusă sub interdicţie prin sentinţa Judecătoriei Galaţi, iar cealaltă pentru că avea drepturile electorale suspendate prin sentinţă judecătorească definitivă o dată cu condamnarea la executarea unei pedepse privative de libertate.

- La o secţie de vot din judeţul Maramureş, s-a prezentat o persoană care deşi locuia în localitatea respectivă, nu era trecută pe lista permanentă, votând pe listele suplimentare. În urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că această persoană şi-a pierdut cetăţenia şi nu avea drept de vot.

- În Prahova, se fac cercetări după ce o persoană internată într-un centru de îngrijire a persoanelor în vârstă a sesizat faptul că nu este lăsată să voteze prin intermediul urnei speciale. Din primele verificări se pare că persoana nu ar fi depus cerere în acest sens.