Vosganian: Alianţa ALDE cu Pro România s-a încheiat: Fiecare porneşte pe drumul său, separat

Autor: Diana Grigore 10.11.2019

Purtătorul de cuvânt al ALDE, Varujan Vosganian, a anunţat că alianţa electorală pe care ALDE o avea cu Pro România s-a încheiat duminică, după primul tur al alegerilor prezidenţiale

„Astăzi, alianţa noastră electorală cu Pro România s-a încheiat. Fiecare partid porneşte pe drumul său, separat”, a anunţat Varujan Vosganian, la Antena 3.

El a adăugat că ALDE şi Pro România aveau o alianţă care avea un singur obiectiv, susţinerea lui Mircea Diaconu la alegerile prezidenţiale.

„E vorba de o colaboare care poartă în dicţionar numele de alianţă. Sigur că în Parlament putem vota legi împreună, am votat şi legi în unanimitate, dar în ceea ce priveşte formalizarea printr-o înţelegere care să aibă un obiectiv comun, această înţelegere se încheie azi”, a adăugat Vosganian.

În luna august preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu şi liderul Pro România Victor Ponta au semnat un protocol de alianţă electorală pentru alegerile prezidenţiale, în vederea susţinerii lui Mircea Diaconu.

Potrivit datelor furnizate de AEP, după centralizarea a 14.396 secţii de votare, ceea ce înseamnă 64,7% din voturi, Klaus Iohannis a obţinut 36,7%, Viorica Dăncilă- 25,2% şi Dan Barna-12,1%.

Mircea Diaconu a obţinut, până în momentul de faţă, doar 9% din voturi.