Reacţia lui Dan Barna după înfrângerea din primul tur: Îmi asum responsabilitatea. Vom face o analiză în partid

Autor: Gabriel Pecheanu 11.11.2019

Liderul USR Dan Barna anunţă că urmează o analiză serioasă în partid, după ce nu a reuşit să intre în turul doi al alegerilor prezidenţiale, obţinând în total, după numărarea voturilor de pe teritoriul ţării, 14,1%, din voturi, adică sub scorul partidului la europarlamentare.

"Am văzut punctajele, procentele, îmi asum responsabilitatea pentru acest obiectiv pe care nu l-am atins, de a avea un tur 2 fără PSD. Electoratul a decis că turul 2 să fie despre Viorica Dăncilă şi Klaus Iohannis. Am parte din vină că nu am reuşit să ajung cu mesajul de modernizare la mai mulţi cetăţeni", a spus Dan Barna.

Acesta a mai declarat că speră ca alegerile locale să primească un rezultat mai bun.

"E un proces din care învăţăm şi vom avea o analiză elaborată. Azi am convocat liderii din filialele judeţene la o primă discuţie. A fost cea mai grea campanie pentru noi şi suntem pe un drum în care credem mult. Am crezut că suntem mai sus decât ne-a dovedit electoratul", a mai spus Barna.

Biroul Electoral Central a anunţat, luni, primele rezultate oficiale, după numărarea voturilor 95,89% din secţiile de votare, potrivit cărora Klaus Iohannis a obţinut 36,91% din voturi, în timp ce Viorica Dăncilă 23,45%. Dan Barna se situează pe locul al treilea, cu 14,19% din voturi.