Cele câteva mii de investitori de pe piaţa bursieră sunt fericiţi. Bursa de la Bucureşti atinge pe 11 noiembrie maximul ultimilor 11 ani: BVB creşte la 9.720 de puncte

Autor: Liviu Popescu 11.11.2019

Bursa de valori de la Bucureşti, clasificată ca piaţă emergentă secundară, a închis pe 11 noiembrie 2019 la maximul ultimilor 11 ani, evoluţie reflectată prin valoarea indicelui BET, de 9720 de puncte, plus 32% de la începutul acestui an, arată datele agregate de ZF.

O valoarea mai mare a indicelui BET fusese atinsă în 4 ianuarie 2008, respectiv 9735 de puncte, menţionează operatorul pieţei de capital într-un anunţ pe o reţea de socializare. Dinamica pozitivă a indicelui în 2019 a fost determinată în principal de faptul că bursa a pornit la drum de la o bază de raportare foarte joasă, iar ulterior pe fondul modificărilor parametrilor din ordonanţa 114 şi ca urmare a rezultatelor financiare îmbunătăţite a companiilor, investitorii au avut parte de cea mai bună perioadă de la criză încoace. Însă această perioadă poate fi caracterizată ca fiind una paradoxală întrucât chiar dacă pe partea de indici, bursa şi-a turat motoarele, pe partea de lichiditate este mai slabă decât 2018 si 2017. 

ZF a scris recent că prin prisma indicelui care cuprinde şi evoluţia randamentelor dividendelor plătite de companiile principale, BVB e pe locul 2 în Uniunea Europeană cu un plus de 40% după Grecia.