Grupul feroviar Grampet, controlat de Gruia Stoica, pregăteşte intrarea în şapte ţări, printre care Macedonia, Slovenia, Cehia şi Belgia. Grupul Grampet a avut în 2018 o cifră de afaceri consolidată de 344 de milioane de euro, cu 6.340 de angajaţi

Autor: Alina-Elena Vasiliu 12.11.2019

Grupul Grampet a avut în 2018 o cifră de afaceri consolidată de 344 de milioane de euro, cu 6.340 de angajaţi în total, dintre care 5.200 doar în România.



„Suntem prezenţi în zece ţări europene şi toate subsidiarele noastre internaţionale sunt pe profit şi trimit bani acasă, în România. În prezent, analizăm intrarea pe alte şapte pieţe – Macedonia, Muntenegru, Slovenia, Slovacia, Cehia, Belgia şi Olanda”, spu­ne Gruia Stoica, preşedintele Grampet.

Printre ţările în care Grampet este prezent se numără Ungaria, Bulgaria, Moldova, Croaţia, Austria, Germania sau Grecia.

Grupul a fost înfiinţat în urmă cu 20 de ani, iar structura sa cuprinde companii care acoperă întregul lanţ de soluţii şi produse de transport feroviar. Grampet furnizează servicii de transport feroviar marfă, construcţii, reparaţii şi modernizarea materialului rulant, producţie de piese de schimb, închiriere de material rulant, servicii logistice.