Luptă între acţionari: fondul închis BT AM, acţionar cu 33,8% la Sinteza Oradea, vrea un nou consiliu de administraţie

Autor: Tibi Oprea 12.11.2019

Fondul închis de investiţii BT Invest, administrat de BT Asset Management, acţionar cu 33,8% din capitalul social al Sinteza Oradea (simbol bursier – STZ), a completat ordinea de zi a adunării acţionarilor din 28 noiembrie cu trei puncte noi referitoare la revocarea actualilor membri ai consiliului de administraţie, alegerea a trei noi administratori pentru un mandat de trei ani, fixarea remuneraţiei membrilor noi aleşi pentru 2019, precum şi fixarea remuneraţiei directorului general, potrivit unui raport la bursă. 

Astfel, propunerile de candidaturi ale BT AM sunt Radu Vasilescu, inginer, Savin Alexandru, economist şi Claudiu Sorin Păsulă, economist. Anterior, Tibor Tincău, al doilea cel mai mare acţionar, cu 28% din numărul de acţiuni, a solicitat revocarea lui Radu Vasilescu, care ocupă funcţia de preşedinte al CA, şi a lui Cosmin Turcu, director general, „ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor ce le revin conform actului Constitutiv, contractului de mandate şi dispoziţiilor legale în materie”.