Inflaţia este temperată de preţul serviciilor aeriene, al gazelor şi al ouălor. Preţurile de consum în luna octombrie 2019 au crescut cu 3,4% faţă de octombrie 2019

Autor: Răzvan Botea 13.11.2019
Serviciile aeriene, gazele şi ouăle sunt pe primele trei poziţii în topul scăderii preţurilor de consum, astfel încât rata anuală a inflaţiei a scăzut în luna octombrie a acestui an şi a ajuns la 3,4%, în limita superioară a intervalului de variaţie al ţintei Băncii Naţionale a României (BNR). Datele INS confirmă anticipaţia BNR că inflaţia se va domoli spre sfârşitul acestui an.

Economiştii Băncii Transilvania notează faptul că preţul bunurilor nealimentare a a crescut la cel mai redus ritm din septembrie 2017.

„În dinamică an/an inflaţia a decelerat de la 3,49% în septembrie la 3,40% în octombrie, evoluţie determinată, în principal, de temperarea dinamicii anuale a preţurilor la bunuri nealimentare (de la 2,78% în septembrie la 2,57% în octombrie, cel mai redus nivel din septembrie 2017)“, notează Andrei Rădulescu, directorul de analiză macro-economică din Banca Transilvania.