Sperând în schimbare, investitorii se întorc la acţiunile europene

Autor: Catalina Apostoiu 15.11.2019

Piaţa europeană de acţiuni pare de multă vreme o capcană clasică pentru mulţi investitori care-şi amintesc cum acţiunile japoneze, în pofida unor raliuri sporadice, rămân cu mult sub maximele record, scrie Financial Times.  Indicele de referinţă paneuropean nu a reuşit încă să-şi depăşească maximele din 2000, în timp ce indicele american S&P 500 a înregistrat o dublare în perioada respectivă.

Unii analişti şi investitori cred însă că lucrurile se vor schimba în curând. În pofida creşterii încă anemice şi tensiunilor politice în creştere de pe continent, aceştia întrevăd motive de optimism.