Lumea este un joc. Dacă vreţi să vă fie bine, respectaţi-i regulile

Spune Xenofon despre Socrate. Şi spune el aşa: “Socrate aprecia timpul liber ca pe cel mai preţios dintre lucruri” (Xenofon - „Apoligia lui Socrate”).

Despre Socrate ştim mai multe însă de la Platon şi de la Aristotel.

Ştim că-şi petrecea timpul în Agora, piaţa publică din oraşele greceşti de odinioară. Socrate era filosof, când nu era soldat. Aşadar, stătea la taifas – nu era un om sărac, nu pot exista în lume filosofi săraci. Platon, Aristotel, Xenofon sunt marii gânditori ai lumii antice care l-au admirat pe urâtul Socrate –şi da, era un om foarte urât – aşa spun cronicele - şi, probabil, datele epocii nu ar fi reţinut acest amănunt, dacă standardul nu ar fi fost frumuseţea trupului bărbătesc. Şi totuşi a fost unul dintre cei mai iubiţi oameni din Athena.

Dar stătea în piaţa publică şi predica ceea ce el considera a fi adevăr. Aşa era jocul. Acum, desigur, adevărul de peste milenii poate fi un fals adevăr. Dar Socrate stătea în piaţa publică, vorbea cu adversarii lui şi de aici i s-a tras condamnarea la moarte. Aşa era jocul.

Mi-a plăcut o poveste spusă de Adriana Săftoiu, parlamentar. O reproduc din memorie.

Era odată un împărat înţelept care lua doar decizii înţelepte. Şi pentru că lua decizii înţelepte, toată lumea era mulţumită şi nimeni nu comenta. Şi nici împăratul, în înţelepciunea lui, nu găsea de cuviinţă să întrebe pe cineva, de vreme ce el era deştept. Ce te faci însă când, inevitabil, un astfel de înţelept moare? Dacă vine unul rău şi ia decizii după sufletul lui rău?

Pentru că, tăcând, ai instituit o regulă - aceea de a nu întreba, de a nu comenta. Cu ochii tăi, cu gura ta închisă, ai validat cutuma.

Este mai rea Viorica Dăncilă decât adversarii lui Socrate care au obţinut condamnarea lui la moarte? De nu vrea dl. Ioannis să se întâlnească cu dna. Dăncilă?

Nu mă priveşte acest meci azi, dar mă priveşte pentru viitor. Un ministru abia pus în funcţie a spus joi nişte prostii colosale. Rari oameni le-au amendat. Pentru că şi înainte de el au fost spuse aceleşi prostii – mari, mari. Prostia a ajuns o normă, lipsa de rigoare a ajuns o normă şi nimeni nu se mai miră.

Politica este un joc între multe altele. Jocul nu este doar cel de footbal, sau de tenis – nu înseamnă doar fotbalistul Gheorghe Hagi şi nici jucătoarea de tenis Simona Halep. Jocul face parte din întreaga viaţă a lumii şi are reguli – de la Maternitatea Guleşti până la Cimitirul Sfânta Vineri.

Când zâmbesc cuiva în lift gestul meu este un joc, un rol. Zilnic joc un rol. Omenirea nu poate exista fără joc, spune Johan Huizinga, în cea mai celebră carte scrisă vreodată despre această convenţie care ne ajută să trăim: Homo Ludens – “Omul care se joacă”. Este despre omenirea ca joc şi despre existanţa ca joc.

Dar dacă eşti în joc trebuie să respecţi nişte reguli. Acesta este jocul.

“Aşa este jocul/Îl joci în doi, în trei/Îl joci în câte câti vrei” (Arghezi)