Casa Naţională de Pensii: Peste 45.000 de dosare de recalculare a pensiilor sunt întârziate, unele chiar şi cu şase luni

Ziarul Financiar 15.11.2019

Peste 45.000 de dosare de recalculare a pensiilor sunt întârziate, conform Casei Naţionale de Pensii Publice, la nivelul lunii septembrie, a transmis, vineri, Ministerul Muncii. Media întârzierilor este între una şi trei luni, dar sunt şi cazuri unde se ajunge la şase luni.

Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de Ministerul Muncii, 45.252 de dosare de recalculare a pensiilor sunt întârziate, conform statisticii Casei Naţionale de Pensii Publice la nivelul lunii septembrie.

Dintre acestea, unele ajung şi până la şase luni de întârziere, iar media întârzierilor este între una şi trei luni.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a ost, vineri, în videoconferinţă cu cei 42 de directori executivi ai caselor judeţene de pensii şi cu cei ai caselor de pensii din sectoarele Capitalei şi a cerut clarificări din partea acestora.

Directorilor li s-a dat termen prima săptămână a lunii decembrie pentru rezolvarea problemelor legate de întârzierea dosarelor de recalculare a pensiilor.

„Raportat la numărul de pensionari din fiecare judeţ ale căror dosare de recalculare înregistrează întârzieri la nivelul lunii septembrie, primele cinci case de pensii sunt, în ordine, Sector 1, Alba, Gorj, Sector 3 şi Argeş”, se arată în comunicat.

Astfel, în prima săptămână a lunii decembrie, fiecare director executiv al caselor judeţene de pensii va prezenta o situaţie la zi a cazurilor restante în recalcularea dosarelor de pensii.

În paralel, ministrul Muncii, Violeta Alexandru le-a cerut directorilor executivi soluţii concrete privind simplifcarea procedurilor de lucru la nivelul fiecărei case teritoriale printr-o delimitare mai clară a responsabilităţilor la nivelul celor şase filtre de verificare.

„Niciun pensionar nu tebuie să se roage de casele judeţene de pensii să respecte legea şi termenul de 45 de zile în soluţionarea dosarului de pensionare. Pe tot parcursul procesului de verificare şi emitere a deciziei de pensionare, respectiv de recalculare, între angajaţii caselor judeţene de pensii şi pensionari, trebuie să existe o comunicare clară şi asumată astfel încât oamenii să aibă încredere că intituţiile responsabile soluţionează cu celeritate fiecare dosar”, a declarat Alexandru.