Mega Image merge cu un supermarket şi un restaurant în locul clubului Bellagio de pe Ştefan cel Mare în Capitală. Lanţul de supermarketuri şi magazine de proximitate are un total de circa 720 de unităţi în România

Autor: Cristina Roşca 18.11.2019
Retailerul olandezo-belgian Mega Image va merge pe Şoseaua Ştefan cel Mare din Capitală cu un magazin şi un restaurant ce vor fi amplasate în spaţiul ocupat anterior de clubul Bellagio, potrivit datelor ZF. Acesta din urmă e închis de mai mulţi ani, iar spaţiul este lăsat în paragină.

Reţeaua de ma­gazine a cerut acordul locata­ri­lor pentru aceste des­chideri ce vor pre­supune un super­market şi un res­taurant, conform unor persoane care locu­iesc în imobil. Olandezo-bel­gienii au un alt magazin în diagonală cu acest spaţiu, la câteva zeci de metri depărtare, tot pe formatul supermarket.