Ministrul Muncii spune că pensionarul parcurge „un labirint” de 6 luni pentru recalcularea pensiei

Ziarul Financiar 16.11.2019

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, spune că pensionarul are de făcut 10 paşi ce se întind până la şase luni peste termenul de 45 de zile stabilit de lege în recalcularea pensiei şi afirmă că aceşti paşi sunt, de fapt, „un labirint”, ce nu ar trebui să existe.

„Labirintul pensionarului român. Ce găsesc la preluarea mandatului. 10 paşi întinşi uneori până la 6 luni peste termenul de 45 zile din lege prin nenumărate runde de verificare/verificare la verificare până nu se mai ştie cine răspunde în caz că persistă o greşeală la (re)calcularea unei pensii”, a scris Violeta Alexandru, sâmbătă, pe Facebook.

Ministrul Muncii spune că pensionarii români au de parcurs acest „labirint”, de la ghişeu până la decizia de pensionare.

„Este nedrept şi nenecesar de complicat. Se poate mai bine şi mai simplu. Voi schimba lucrurile. Cu fiecare zi, ajung la rezultate. Aşa lucrez”, a mai spus Alexandru.

Peste 45.000 de dosare de recalculare a pensiilor sunt întârziate, conform Casei Naţionale de Pensii Publice, la nivelul lunii septembrie, a transmis, vineri, Ministerul Muncii. Media întârzierilor este între una şi trei luni, dar sunt şi cazuri unde se ajunge la şase luni.