Satu Mare a câştigat un proiect de 950.000 de lei pentru montarea a zece puncte de reîncărcare rapidă a vehiculelor electrice

Autor: Laurentiu Cotu 18.11.2019

Primăria Municipiului Satu Mare a câştigat un proiect de 950.000 de lei (200.000 de euro) de la Administraţia Fondului pentru Mediu prin care vor fi montate în oraş cinci staţii cu zece puncte de reîncărcare rapidă a vehiculelor electrice. Dosarul de finanţare a fost depus în luna ianuarie a acestui an, în cadrul programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi. Cele cinci staţii vor fi amplasate pe străzile Bujorului, Lucian Blaga, Decebal, B-dul Traian şi în Piaţa Romană. Satu Mare se află printre cele 10 municipii ale căror proiecte au fost declarate eligibile de către Administraţia Fondului pentru Mediu.

Administraţia Fondului pentru Mediu este principala instituţie care asigură suportul financiar pentru realizarea proiectelor şi programelor pentru protecţia mediului, funcţionând ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în coordonarea Ministerului Mediului.