Afaceri de la zero. Ramona Manea, absolventă de Arte, a reînviat borseta şi produce zeci de modele lunar într-un atelier din Bucureşti. „Îmi doresc să ajungă în toată lumea“

Autor: Florentina Niţu 20.11.2019

Ramona Manea a renunţat în acest an la statutul de PFA şi a creat propria firmă - Bumbagr SRL -  de la care aşteaptă vânzări de 50.000 de euro în următorii ani.



Ramona Manea, 29 de ani, ab­solventă a Universităţii Naţio­nale de Artă din Bucureşti, sec­ţia Modă, a transformat banala borsetă din piele, pur­ta­tă în general de bărbaţi, într-un accesoriu stilizat, unisex, inspirat din moda de stradă. În 2007 a creat prima borsetă, când încă era studentă, s-a organizat apoi ca PFA pentru a putea produce şi vinde borse­tele, iar în 2019 a creat com­pania Bumbagr SRL, care de­ţine brandul creat de ea – BumbagR.

„La diploma de licenţă am făcut haine cu buzunare mari. Eu lucram ca barman şi ospă­tar şi aveam nevoie mereu de buzunare mari să ţin multe lu­cruri. Tata avea o borsetă cla­sică, din piele, în care ţinea multe lucruri, să-i fie la înde­mână. Eu eram la secţia de modă, ştiam să cos, iar în atelierul de la fa­cul­tate am făcut prima borsetă. Colegii au văzut că e practică şi m-au rugat să le fac şi lor, apoi am început să le fac prietenilor“, îşi aminteşte Ramona Manea începuturile sale în domeniu.

Deşi a făcut prima borsetă în 2007, firma a apărut abia anul acesta în ianuarie, căci din 2014 până anul acesta a activat ca PFA.

Atelierul din Bucureşti l-a amenajat treptat, cu fonduri proprii, iar tânăra spune că în anumite luni cheltuielile treceau de 2.000 de euro. De producţie se ocupă doar Ramona Manea, însă susţine că ar mai avea nevoie de câţiva anga­jaţi pentru a creşte. „Este un spaţiu în care pot să trăiesc şi să lucrez.“

„Când am început să fac borsete nu prea erau la modă, dar pe parcurs au început să de­vină un trend la nivel mondial. În acelaşi timp, m-am apucat să fac rucsacuri, ghiozda­ne pentru copii, dar şi accesorii. Nu produc după şablon, iar dacă văd un material, fac ce­va cu el. Borseta este însă vedeta acum, se vin­de cel mai bine şi nu o să renunţ la ea. Vând de 1.500-2.000 de euro într-o lună, iar vara cresc vânzările, pen­tru că merg corporatiştii la festi­va­luri“, explică Ramona Manea.

Clienţii BumbagR sunt tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 26 de ani, dar şi oameni de 40 de ani, care călătoresc şi care au nevoie de accesorii practice.

Pentru realizarea produselor, fondatoarea BumbagR colaborează cu ilustratori, dar şi cu pictori şi designeri.

Ramona Manea spune că a făcut parteneriate cu foşti colegi de facultate pentru desenarea printului anumitor borsete. „Aveam un coleg care desena foarte bine, i-am propus şi a spus că ar vrea să-şi vadă de­senele pe obiecte. Acum încă am propu­neri de colaborare pentru următorii trei, patru ani şi încă primesc e-mailuri.  Eu desenez colecţia de sezon, iar o dată la trei luni lansez un artist care nu este atât de cunoscut.“

Din fiecare colecţie, antreprenoarea produce 20 de bucăţi, iar în funcţie de cerere, numărul produselor poate creşte. O borsetă BumbagR realizată de Ramona Manea costă 100 de lei, iar una realizată în parteneriat cu un designer costă 120 de lei.

Produsele sunt comercializate pe site-ul companiei şi în două magazine fizice, pentru că în prezent capacitatea de producţie este mică.

„Vreau să mă extind, să găsesc un atelier cu care să colaborez. Sunt din ce în ce mai puţine ateliere de croitorie, tinerii au alte direcţii de viitor. Am găsit un atelier din Ploieşti cu care aş vrea să colaborez să fac o cantitate mai mare, dar trebuie să ai unde să vinzi şi să ai buget pentru stoc. (…). Aş vrea să iau fonduri europene pentru a putea trece la alt nivel“, mai spune Ramona Manea.  Ea adaugă că în viitorul apropiat vede brandul său de borsete pe pieţele externe, iar vânzările anuale ar putea trece de 50.000 de euro în următorii ani. „Îmi doresc ca borsetele mele să ajungă în toată lumea. Am clienţi care au dus deja borsetele în locuri în care nu credeam că o să ajungă vreodată, iar un alt client a făcut o carte de ilustraţii pentru copii despre călătoria unei borsete de-ale mele prin lume.“

 

ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

- Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

- În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.