Hidroelectrica, profit net de 1,3 mld. lei la nouă luni din 2019 la afaceri de 3,3 mld. Lei

Autor: Liviu Popescu 20.11.2019

În primele nouă luni din 2019 energia electrică livrată din producţie proprie a fost de 11,99 TWh, în scădere comparativ cu 13,81 TWh în cursul primelor nouă luni din 2018, în timp ce energia electrică totală vândută a ajuns la 12,91 TWh, în scădere faţă de 14,33 TWh.

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România şi cea mai valoroasă companie din portofoliul statului român, încheie primele nouă luni din 2019 cu afaceri de 3,3 mld. lei, în urcare cu 2% faţă de aceeaşi perioadă din 2018, în timp ce profitul net s-a diminuat cu 22%, la 1,3 mld. lei. Spre comparaţie, profitul brut a scăzut cu 1,3%.