Dan Barna: Liderii USR şi PLUS vor avea o întrevedere vineri pentru a discuta despre fuziune

Autori: Elena Crangasu , Mediafax 20.11.2019

Dan Barna a anunţat că vineri va avea loc o întâlnire a Birourilor Permanente Reunite USR şi PLUS, în care se va discuta ideea fuziunii celor două formaţiuni. Totodată, el a adăugat că votul pentru reconfirmarea acestuia în fruntea USR nu a destabilizat alianţa.

„Vom avea, vineri, o întâlnire a Birourilor Reunite, în care vom stabili paşii următori de continuare a alianţei şi perspectivele cele mai utile, pentru că perspectiva sunt aceste alegeri locale, al căror rezultat contează foarte mult, şi spun asta pentru că am văzut, inclusiv la alegerile prezidenţiale, cât de importantă este prezenţa prin primari şi consilieri în lupta electorală”, a afirmat Dan Barna, în cadrul unei conferinţe de presă.

Întrebat dacă ideea alianţei USR-PLUS a fost destabilizată în urma votului din USR şi a conflictelor interne, Dan Barna a susşinut că alianţa este acum mai puternică.

„Eu cred că alianţa este acum mai puternică decât mai destabilizată, pentru că adevăratele caractere şi capacitatera de a crea o forţă care să conteze de adevărat într-o lume controlată de vechi partide, controlată de un PSD care practic e precum o caracatiţă de România, e nevoie de o alianţă şi de un partid puternic. Or, tocmai acest rezultat care a fost, oarecum, sub aşteptările noastre, cred că e de natură să ne întărească şi rezultatul de astăzi al votului colegilor mei, tocmai acest mesaj îl transmite, că trebuie să învăţăm să facem faţă şi dificultăţilor, pentru că noi, într-adevăr, am fost pe o curbă de entuziasm, pornită de la intarea în Parlament, de la Fără penali, de la rezultatele de la europarlamentare foarte bun, de la referndum, şi a fost un rezultat foarte bun care dă încredere, dă energie, dar cumva, e firesc ca la prima dificultate să arătăm că avem capacitatea să mergem mai departe”, a subliniat Barna.

El a adăugat că e convins că alianţa USR-PLUS va rămâne în picioare.

„Nu plecăm nicăieri, devenim mai puternici, nu plecăm la prima dificultate. Cât de laş ar fi trebuit să fiu să îmi dau demisia, mă retrag, plecăm acasă, că am avut o dificultate? Tocmai, după nişte succesuri, faptul că avem acum un rezultat care a fost cumva sub aşteptări, dar bun din nişte analize de confirmare a consistenţei politice a alianţei, este elementul pe care putem să continuăm mai departe”, a zis liderul USR.

Dan Barna a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte al USR, în urma unui vot online dat de peste 9.000 de membri ai partidului.

USR a demarat o consultare, online, a membrilor formaţiunii în vederea reconfirmării lui Dan Barna la şefia partidului, procedură care a durat cinci zile. Demersul a venit în contextul rezultatului USR la alegerile prezidenţiale, unde Dan Barna a ieşit pe locul trei.