ZF Live. Constantin Popa, 78 de ani, inginer agronom: Am devenit investitor la Bursă citind Ziarul Financiar. Mă ajută să înţeleg economia românească

Autor: Miruna Diaconu 21.11.2019

Constantin Popa, 78 de ani, fost inginer agronom, este unul dintre cei mai vechi cititori ai Ziarului Financiar şi spune că publicaţia economică l-a ajutat să înţeleagă companiile din România şi prin urmare să devină investitor la bursa de la Bucureşti.

Astfel, Constantin Popa spune că citeşte Ziarul Financiar încă de la apariţia publicaţiei, din noiembrie 1998, şi că de cinci ani are abonament.

„Dacă urmăreşti zilnic Ziarul Financiar vezi raporatele trimestriale de profit, vezi dacă a crescut sau a scăzut profitul, Romgaz stă mai bine şi Transgaz stă mai puţin bine“, spune Constantin Popa, în prezent pensionar, din Slobozia, în cadrul emisiunii ZF Live.