Adriana Matache, director financiar al Allianz-Ţiriac, preia funcţia de director general adjunct al asigurătorului

Autor: Mircea Nica 21.11.2019

Allianz-Ţiriac, unul dintre cei mai mari asigurători locali, a numit-o pe Adriana Matache, director financiar, în funcţia de director general adjunct, alături de Aurel Badea, actualul director general adjunct.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a transmis aprobarea privind „numirea doamnei Adriana Mihaela Matache în funcţia de director general adjunct la societatea Allianz - Ţiriac Asigurări SA.“