Predoiu: MJ va propune Facultăţii de Drept să se pronunţe consultativ asupra proiectelor fundamentale

Autor: Mediafax 22.11.2019
Ministrul justiţiei, Cătălin Predoiu, a spus, joi, la aniversarea a 160 de ani de la înfiinţarea Facultăţii de Drept Bucureşti, că Ministerul Justiţiei va propune facultăţii să se pronunţe consultativ asupra proiectelor sale legislative fundamentale.

Ministrul justiţiei, Cătălin Predoiu, a spus că la Facultatea de Drept din Bucureşti au fost atât de mulţi absolvenţi, „că nu putem vorbi de istoria serviciului public românesc fără să evocăm opera de acţiune generoasă a celor care au studiat în această facultate“.

„La capătul acestui travaliu se află beneficiarii săi, semenii noştri, cetăţenii români. Iată cum se vede limpede că Facultatea de Drept a servit cu modestie şi rafinament intelectual cetăţenii, simplu spus poporul român. (...) Doamnelor şi domnilor, există şi subzistă de ani de zile multiple dezbateri, poate chiar neînţelegeri, cu privire la unele ramuri ale dreptului nostru, cu privire la ordinea noastră juridică. Mă refer, în special, la dreptul penal şi dreptul procesual penal. Aceste clarificări necesare nu pot fi găsite fără implicarea celor mai buni dintre jurişti. Aşa cum înaintaşii noştri s-au implicat în opera de unificare a dreptului în provinciile istorice după Unirea din 1918, tot astfel cred că în acest delicat moment, înaintea unor previzibile dezbateri în Parlamentul României, aportul unor jurişti eminenţi, care se află astăzi în această aulă, ar putea fi salutar pentru găsirea celor mai bune redări de texte fundamentale pentru ordinea de drept“, a spus Predoiu.