SIF Transilvania intră acţionară la Electrica după o pauză de câteva luni: societatea vinde de la BRD şi SIF Oltenia şi mai cumpără şi TLV, Petrom

Autor: Tibi Oprea 22.11.2019

SIF3 şi-a diminuat investiţia la SIF5 de la 10,3 milioane lei la 8,6 milioane lei. Pe parcursul T3/2019, SIF3 a intrat în acţionariatul Electrica cu o investiţie de 4,5 milioane de lei.



SIF Transilvania (SIF3) a vândut acţiuni BRD şi SIF Oltenia în T3/2019 şi a cumpărat acţiuni Banca Trasilvania, Petrom şi Fondul Pro­prietatea, dar cele mai importante achiziţii în această perioadă de timp sunt intrările la Electrica şi la Transgaz, potrivit datelor din raportul trimestrial al societăţii.

Astfel, după o pauză de câteva luni, SIF Transilvania intră din nou acţionară la Electrica, cu o investiţie de 4,5 mil. lei. La S1/2019 societatea nu era acţionară la cel mai mare distribuitor de energie electrică din România, spre deosebire de T1/2019 când avea 3,35 mil. lei.