ANM a emis o nouă prognoză pentru Capitală: Vreme deosebit de rece. Lapoviţa, aşteptată vineri seară

Ziarul Financiar 22.11.2019

Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală, valabilă până sâmbătă dimineaţă, interval în care vremea va fi deosebit de rece, cu ploi temporare. Potrivit ANM, vineri seară ar putea să apară lapoviţa şi ninsoarea.

„Vremea va fi închisă şi deosebit de rece. Temporar va ploua, iar din orele serii va creşte probabilitatea şi pentru precipitaţii sub formă de lapoviţă sau ninsoare. Vântul va avea intensificări, mai ales pe parcursul zilei, când rafalele vor atinge 45...55 km/h, amplificând senzaţia de rece”, transmite Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Temperatura maximă va fi în jur de 2 grade, iar cea minimă de -1...1 grad.

Prognoza este valabilă de vineri dimineaţă până sâmbătă la ora 10:00.