Infotrafic: Pericol de acvaplanare pe Autostrada Soarelui

Ziarul Financiar 23.11.2019

Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române avertizează că pe autostrada A2 Bucureşti-Constanţa plouă sâmbătă seara, iar în unele zone carosabilul este acoperit cu apă şi există pericol de acvaplanare.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei, pe autostrada Bucureşti-Constanţa plouă sâmbătă seara, iar dacă temperaturile vor scădea pe timpul nopţii există riscul apariţiei poleiului.

Pe unele porţiuni, carosabilul este acoperit cu apă şi există pericol de acvaplanare, avertizează poliţiştii.

Şoferii sunt sfătuiţi să circule cu viteză redusă, să folosească luminile de întâlnire şi să se asigure înainte de efectuarea oricăror manevre pentru evitarea accidentelor.