Traian Băsescu: Democraţia de e o chestiune facultativă, ci trebuie apărată cu votul

Autor: Teodor Bobei 24.11.2019

Fostul preşedinte Traian Băsescu, europarlamentar PMP, a declarat, duminică, după ce a votat, că ”democraţia nu e o chestiune facultativă”, ci trebuie apărată cu votul românilor, deşi Constituţia nu impune prezenţa obligatorie la votare.

”Bine e să vină la vot, pentru că democraţia nu e o chestiune facultativă. Mulţi înţeleg (că votul - n.r.) e facultativ. Aşa este, nu ne obligă Constituţia, dar dacă vrei democraţie, apăr-o cu votul”, a fost mesajul lui Traian Băsescu pentru români.

El a prezentat şi aşteptările pe care le are de la viitorul preşedinte al României.

”Vreau garanţia că România va evolua pozitiv în interiorul UE, NATO. Nu vreau să mai aud că fietecine ia decizii de politică externă şi multe altele”, a declarat Traian Băsescu.

El a venit la secţia de votare alături de soţia sa, Maria.