Mircea Turdean, Farmec Cluj: „În cazul unui business deja existent, trebuie să lupţi să duci mai departe moştenirea lăsată de alte generaţii, care au clădit ceva valoros“

Autor: Cristina Roşca 27.11.2019

Farmec Cluj-Napoca este cel mai puternic jucător român de pe piaţa de produse cosmetice şi parfumerie, evaluată la circa 1 mld. euro l Compania locală se bate cu giganţi precum L’Oréal sau Beiersdorf (Nivea). Producătorul din Cluj are afaceri de 50 mil. euro în 2018, duble faţă de perioada 2011-2012.



Producătorul de cosmetice Farmec Cluj este nu doar unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa de profil, ci şi unul dintre cele mai vechi businessuri locale, istoria sa începând să se scrie acum mai bine de un secol. Mircea Turdean, directorul general şi acţionarul companiei, afirmă că cea mai dificilă perioadă a fost cea de la începutul anilor ’90, când economia făcea primii paşi în capitalism. La polul opus, ultimii ani au fost buni pentru producătorul de cosmetice, businessul situându-se pe un trend ascendent într-o perioadă în care consumul privat a crescut, iar românii s-au orientat tot mai mult către branduri româneşti.

„De-a lungul istoriei de 130 de ani pe care Farmec o are pe piaţa locală, au fost perioade bune, înfloritoare, dar şi perioade cu multe provocări, din care am învăţat lu­cruri valoroase, care ne-au ajutat să conso­lidăm poziţia companiei“, spune Mircea Tudean.