ING Bank, profit net de 599 milioane lei în primele nouă luni din 2019, după o creştere a creditării cu 9%

Autor: Mircea Nica 26.11.2019
ING Bank, sucursala locală a grupului olandez cu acelaşi nume, a obţinut în primele nouă luni ale anului 2019 un profit net de 599 mil. lei, în creştere cu 13,2% faţă de perioada similară a anului trecut.

Profitul brut raportat pe cele trei trimestre a ajuns la 704 mil. lei, cu 17% mai mult comparativ cu aceeaşi perioadă a anului tre­cut, în timp ce câştigul net a atins 599 mil. lei. Dinamica volumelor comerciale a dus la o creştere a veniturilor cu 13% în primele nouă luni din 2019, atingând valoarea de peste 1,5 mld. lei.

Volumul creditării raportat de bancă a ajuns la 26,9 mld. lei, în creştere cu 9% în primele trei luni din 2019 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2018. Portofoliul de credite este preponderent generat de segmentul Retail, cu 61% dintre credite oferite clienţilor persoane fizice. Astfel, portofoliul are o rată a creditelor neperformante de 3,4% din totalul volumelor de credite acordate.