BRD şi Raiffeisen au intrat în acţionariatul CIT One, companie de transport şi depozitare de valori, deţinută de BCR. Cele trei bănci au cote egale de 33,3%

Autor: Cristina Bellu 26.11.2019

BRD Groupe Société Générale şi Raiffeisen Bank România au intrat în acţionariatul CIT ONE (fosta BCR Procesare), o divizie a grupului BCR specializată în transport, procesare şi depozitare de valori, printr-o operaţiune de infuzie de capital, în urma căreia BCR, BRD şi Raiffeisen vor deţine o cotă egală de acţiuni de câte 33,3%.

“Aceasta tranzacţie se aliniază cu strategia celor trei bănci de a optimiza, dezvolta şi eficientiza transportul şi procesarea numerarului, iar înţelegerea reprezintă un pas strategic realizat cu succes de către cele trei companii, ce urmează direcţia de consolidare a acestui segment de piaţă si tendinţa, la nivel internaţional, de  colaborare între jucătorii din piaţa bancară în acest domeniu”, specifică un comunicat comun al celor trei instituţii financiare.

Finalizarea tranzacţiei este condiţionată de obţinerea acordului din partea autorităţilor de supraveghere şi de concurenţă competente, precum şi a unui set mai amplu de formalităţi legale.