Afaceri de la zero. Mihaela Rotaru a fondat o şcoală de machiaj şi cosmetică după o investiţie de 45.000 de euro şi a ajuns la breakeven din luna a doua de funcţionare

Autor: Alina-Elena Vasiliu 28.11.2019

Până acum, 700 de elevi au absolvit cursurile Şcolii Rottaru.



Mihaela Rotaru, cu o expe­rien­ţă de zece ani în in­dus­tria frumuseţii, a pus la bă­taie o investiţie de 45.000 de euro într-o şcoală de forma­re profesională, unde predă cursuri de ma­chiaj, de cosmetică, masaj şi stilism vestimentar.

„Am fost atrasă încă din copilărie de frumuseţea chipurilor şi, deşi am absolvit o facultate economică şi un masterat în comunicare, am ales o carieră în beauty“, povesteşte Mihaela Rotaru, fondatoarea Şcolii Rottaru.

În 2012, şi-a deschis un studio de machiaj unde ţinea ateliere pentru doritoare, iar ulterior a început să predea la o şcoală acreditată. În decembrie anul trecut, a pus bazele propriei şcoli, ale cărei cursuri le-au absolvit până acum 700 de elevi.

„Pe parcursul unui curs, poţi învăţa machiaj natural, de seară, de scenă, de teatru, film şi fantezist. După ce un elev termină cursul, el poate lucra în orice ramură a make-up-ului îşi doreşte, mai puţin pe partea de efecte speciale, unde e nevoie de o altă pregătire“, spune Mihaela Rotaru.

Investiţia ei a fost de 45.000 de euro, sumă destinată amenajării spaţiului, achizi­ţio­nării de produse şi ustensile ne­cesare pen­tru desfăşurarea cursurilor, plăţii profesorilor şi promovării. Şcoala Rottaru se află pe Calea Griviţei, aproape de Gara de Nord din Bucureşti.

„Am deschis porţile pe data de 8 de­cem­brie, când am început să formăm grupele, iar pri­mele grupe de studenţi au început în luna ia­nuarie 2019. În acest moment, echipa noas­tră este formată din şapte traineri, la care se adaugă cinci colaboratori permanenţi.“

De la cursurile de machiaj şi manichiură, şcoala şi-a extins oferta şi cu alte cursuri – de cosmetică şi masaj, dar şi ateliere de tip hobby – automachiaj, autocoafat, stilism şi împletituri de păr. În 2020, Mihaela Rotaru îşi propune să-şi extindă portofoliul de cursuri acreditate.

„Un curs de automachiaj durează şase ore şi costă 600 de lei. Pentru cine vrea să devină profesionist, cursul durează trei luni şi avem mai multe tipuri de program – matinal, workshop, weekend. La final, elevul dă un examen şi dacă promovează, primeşte diplo­ma. Un curs de machiaj profesionist costă 3.600 de lei.“

Cea mai mare parte a cursanţilor sunt femei, însă există şi bărbaţi care au ales să urmeze clasele Şcolii Rottaru, într-un procent mai mic. Preponderenţi sunt tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 45 de ani, dar în ultima perioadă s-au înscris şi persoane de peste 45 de ani, interesate să se califice.

„Nu am tras încă linie pen­tru a vedea la cât ajung veni­tu­ri­le, voi face o evaluare când vom atinge un an de funcţionare. Dar din luna a doua de funcţionare, businessul a intrat pe breakeven.“

De-a lungul timpului, Mihaela Rotaru s-a ocupat de machiaj pentru diferite eveni­mente de modă. Înainte de înfiinţarea şcolii Rottaru, antreprenoarea a lucrat zece ani ca expert în domeniul frumuseţii şi şase ani în domeniul formării profesionale.

„Eu îi încurajez pe cursanţi să se an­ga­je­ze după ce termină şcoala, pentru că aşa mai pot căpăta experienţă, dobânesc o disciplină necesară, a programului, a lucrului sub presiune. Partea de freelancer o pot lăsa pe weekend, când sunt multe evenimente şi îşi pot mări veniturile“, spune Mihaela Rotaru.

 

ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

- Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

- În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.