Zece producători de vin din Dealu Mare s-au asociat pentru a promova vinul din zonă după modelul Chianti sau Barolo din Italia. „Cred că în următorii zece ani Dealu Mare va ajunge printre cele mai vestite zone viticole ale Europei.“

Autor: Mădălina Dediu Panaete 28.11.2019

Zece crame din Dealu Mare, una dintre cele mai cunoscute zone viticole din România, s-au asociat pentru a crea un brand comun prin care să promoveze zona viticolă, primul pas fiind crearea unui sistem privat de garantare a calităţii vinului. Practic, cei zece producători vor produce vin din soiul Fetească Neagră sau amestec de Fetească Neagră (minim 25%) cu Merlot şi/sau Cabernet Sauvignon  după standarde impuse de asociaţie şi vor îmbutelia vinul sub un brand pe care antreprenorii îl vor crea ulterior. De asemenea, viţa-de-vie din care provin strugurii trebuie să aibă vârsta de cel puţin şapte ani, iar cantităţile maxime admise la hectar să fie chiar mai mici decât în cazul vinurilor clasificate cu DOC ( Denumire de Origine Controlată), care atestă calitatea vinului.