Beata Dazynska-Muzyczka, preşedintele consiliului de supraveghere al Fondului Iniţiativei Celor 3 Mări: Transporturile, energia şi infrastructura digitală sunt principalele sectoare cu probleme ale regiunii, motiv pentru care vom acţiona pentru a corecta decalajele de aici

Autor: Iulian Tenchiu 28.11.2019

Iniţiativa Celor 3 Mări este unul dintre cele mai importante proiecte economice la care România ia parte. Fondul Iniţiativei Celor 3 Mări (3SIIF)  are ca principal obiectiv atragerea investiţiilor în cele 12 ţări membre ale proiectului economic, investiţii care vor merge în principal în infrastructura digitală, în energie şi în sectorul de transporturi, pentru că acestea sunt principalele zone în care există probleme şi decalaje la nivelul tuturor membrilor proiectului economic.

„Transporturile, energia şi infrastructura digitală, în toate aceste trei sectoare există decalaje puternice în regiunea noastră.  Fondul 3SIIF se va concentra pe aceste trei mari sectoare importante, pentru că ele sunt un subiect foarte important pentru guvernele noastre. Noi sperăm ca acestea să contribuie la rezolvarea problemelor şi la consolidarea acestei cooperări. După ce vom trece de etapa celor trei sectoare, vom activa şi în alte zone, cum este cea educaţională”, a declarat Beata Dazynska-Muzyczka, preşedintele 3SIIF, în cadrul unei conferinţe organizate pentru a puncta scopul proiectului economic.

Din Iniţiativa celor Trei Mări fac parte 12 state membre ale Uniunii Europene aflate între Marea Baltică, Marea Neagră şi Marea Adriatică  – Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia. Primele două summituri ale Iniţiativei au avut loc la Dubrovnik (2016) şi Varşovia (2017).