Economiştii sunt îngrijoraţi: Mâncarea e din ce în ce mai scumpă. „Întrebarea este cred băncile centrale că fenomenul este unul de durată sau doar unul temporar?“

Autor: Catalina Apostoiu 29.11.2019

Preţurile alimentelor urcă rapid pe cele mai mari pieţe emergente ale lumii, dând naştere unei posibile ameninţări legate de inflaţie după luni de presiuni aproape inexistente, scrie Bloomberg.

Cele mai mari două economii aflate în curs de dezvoltare din Asia se confruntă cu o creştere puternică a preţurilor la produse de bază, carnea de porc în China şi ceapa în India. În Turcia şi Nigeria, problemele de aprovizionare împing costurile în sus, în timp ce datele ONU arată că preţurile alimentelor la nivel mondial au avansat în cel mai alert ritm din ultimii peste doi ani în octombrie.

Deşi creşterea este dureroasă pentru consumatorii mai săraci, aceasta nu a atins încă un nivel care să convingă băncile centrale să-şi frâneze relaxarea politicii, acestea rămânând concentrate pe stimularea creşterii economice pe fondul încetinirii economiei mondiale. Rata medie a inflaţiei la nivelul pieţelor emergente se situează încă la un minim istoric, potrivit calculelor Bloomberg.

Şi totuşi, ameninţarea unui şoc la nivelul preţurilor este reală. Economiştii Nomura Holdings au avertizat recent în legătură cu trei potenţiali triggeri ai creşterii preţurilor alimentelor: şocurile legate de vreme, creşterea preţurilor petrolului şi o depreciere pronunţată a dolarului, spunând că pieţele emergente şi cele de frontieră sunt cele mai vulnerabile din moment ce costurile legate de alimente mănâncă  o cotă mai mare din veniturile consumatorilor lor.

Important va fi dacă creşterile vor începe să se reflecte la nivelul aşteptărilor pe termen lung privitoare la inflaţie ale consumatorilor, care ar putea împinge salariile în sus şi inflaţia de bază într-o spirală, potrivit lui Sonal Varma, economist-şef pentru India şi Asia în cadrul Nomura.

ìÎntrebarea este cred băncile centrale că fenomenul este unul de durată sau doar unul temporar?î, arată Varma.

În China, creşterea preţurilor cărnii de porc din cauza pestei porcine s-a mai temperat, o inflaţie de 5% sau 6%, nivel estimat de economişti pentru ianuarie, ar putea sta în calea eforturilor băncii centrale a ţării de a relaxa politica monetar şi impulsiona economia locală pe fondul războiului comercial şi cererii interne slabe.

În India, unde creşterile puternice ale preţurilor cepei au declanşat proteste sociale în trecut, o majorare anuală cu 26% a preţurilor legumelor a împins inflaţia pe octombrie peste pragul de 4% al băncii centrale a ţării pentru prima dată în 15 luni. Acest lucru îngreunează eforturile acesteia de relaxare a politicii monetare pentru impulsionarea creşterii economice.