VIDEO ZF Esenţial în business. Daniel Jinga, KPMG: S-a inventat un nou tip de angajat: „business traveler”
Companiile încearcă să rămână competitive pe o piaţă globală, iar una dintre metodele prin care reuşesc să facă acest lucru este reprezentată de programele de mobilitate ale angajaţilor. Astfel, tot mai multe companii îşi trimit angajaţii din România la filialele din alte state, iar pentru această categorie de salariaţi – denumită „business travelers”- angajatorii trebuie să respecte anumite prevederi legale.
”În trecut ştiam că există două mari structuri în baza cărora oamenii erau trimişi să desfăşoare activitatea în afara locului fix de muncă – fie prin detaşare, fie prin delegare. Aveam câteva reguli mai mult sau mai puţin clare, ne uitam de cele mai multe ori la prevederile din Codul Muncii şi cam aici se oprea analiza. În ultimii ani însă cadrul legislativ s-a dezvoltat în mod continuu, autorităţile au devenit din ce în ce mai alerte, iar în acelaşi timp a crescut uşurinţa cu care oamenii călătoresc dintr-o parte a globului în alta”, a spus Daniel Jinga, Senior Manager în cadrul departamentului de taxe, persoane fizice, din KPMG România, în cadrul celei mai recente ediţii a emisiunii ZF Esenţial în business realizată de ZF în parteneriat cu KPMG.
Prin urmare, a mai spus el, din ce în ce mai multe companii se confruntă cu situaţii în care angajaţii desfăşoară activitatea nu doar în afara locului fix de muncă ci chiar în afara ţării. Şi aici vorbim fie de angajaţi trimişi la alte societăţi din grup, fie la clienţi externi, fie în scopul prospectării unor pieţe externe, angajaţi care pot fac parte din toate departamentele organizaţiei.
”Însă problema este că aceste categorii de angajaţi devin extrem de greu de urmărit la nivelul organizaţiei, mai ales că de multe ori deciziile cu privire la relocarea acestora sunt luate cu rapiditate: pentru a te asigura că rămâi competitiv, trebuie sa te afli la locul potrivit, la momentul potrivit”.
“Business travelers” sunt angajaţii trimişi pe perioade scurte de timp într-o altă locaţie, altă ţară – fie la o întâlnire cu un potenţial client, fie pentru a lucra pe un proiect specific, fie pentru prospectarea pieţei sau pot fi angajaţi cu roluri regionale. Pe toată această perioadă, costurile deplasării sunt acoperite de angajator.
”Însă există o dificultate în a defini rolul unui “business traveler” mai ales ca urmare a lipsei de claritate în ce priveşte cadrul legislativ actual: Nu există reglementări specifice în legislaţia din România cu privire la aceste categorii de angajaţi sau acest tip de activitate. În acelaşi timp, dacă ne referim la legislaţia internaţională, există câteva referinţe cu privire la acest tip de angajaţi, însă nu există un cadru legal unitar, acceptat la nivel global sau măcar la nivel European. Modul în care companiile îşi definesc aceste categorii de angajaţi diferă de la organizaţie la alta”, a mai spus Jinga.