România livrează 1 milion de perechi de pantofi la vecinii unguri şi încasează 24 milioane de dolari

Autor: Cristina Roşca 02.12.2019

Ungaria importă pantofi în valoare de 637 mil. dolari, iar România este a cincea cea mai importantă „sursă“ de încălţări.



România trimite circa un milion de perechi de pantofi către Ungaria, ţara vecină care are o populaţie de două ori mai puţin numeroasă, dar un salariu mediu net aproape dublu faţă de cei 640 de euro net lunar pe plan local.

Acest stat importă anual 111 milioane de perechi de pantofi în valoare de 637 mil. dolari. România e res­pon­sabilă pentru 4% din valoare şi 1% din vo­lum, ceea ce în­seamnă că preţul me­diu al pantofilor ce pro­vin din România este peste medie, de chiar patru ori mai ma­re. Mai exact, o pe­re­che de încălţări „made in Romania“ costă în me­die 24 de dolari, potrivit calculelor făcute de ZF pe baza ra­por­tului anual al World Footwear.