PNL se pregăteşte să ia tot: Preşedintele Iohannis i-a îndemnat pe liberali să preia conducerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului

Autor: Teodor Bobei 02.12.2019

Preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis, luni, liberalilor să încerce să facă demersuri pentru a prelua conducerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, au declarat surse politice, pentru MEDIAFAX.

Şeful statului a reiterat, în cadrul Biroului Executiv al PNL, că liberalii nu trebuie să subestimeze PSD şi să aibă în vedere că acesta este adversatul politic al partidului şi nu USR, au adăugat sursele citate. El le-a mai spus să nu accepte în partid „primari trădători”.

Potrivit surselor menţionate, preşedintele Iohannis a mai precizat că susţine alegerile anticipate.

Regulamentul Camerei Deputaţilor nu ar permite momentan schimbarea lui Marcel Ciolacu de la şefia Camerei Deputaţilor.

În schimb, liberalii ar lua-o în calcul pe Alina Gorghiu pentru şefia Senatului, în contextul în care există o sesizare la CCR privind alegerea lui Teodor Meleşcanu în funcţia de preşedinte al Senatului, au spus surse din PNL, pentru MEDIAFAX.

Curtea Constituţională a decis, miercurea trecută, să amâne pe 11 decembrie pronunţarea pe sesizarea făcută de mai mulţi parlamentari independenţi, ALDE, PNL, PMP, UDMR cu privire la alegerea lui Teodor Meleşcanu în funcţia de preşedinte al Senatului.

Klaus Iohannis a discutat aproximativ o oră şi jumătate cu liberalii, în şedinţa BEX al PNL care are loc, luni, la Parlament.