Cramele Recaş: Jumătate din producţia de vin îmbuteliat este trimisă la export. Ţinem în spate 55% din exporturile României de profil

Autor: Cristina Roşca 03.12.2019

♦ Compania a realizat 23 de milioane de litri de vin în 2019, dintre care circa 87% este îmbuteliat ♦ Circa 10 milioane de litri sunt îmbuteliaţi şi ajung dincolo de graniţele ţării.

Producătorul de vin Cramele Recaş, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa de vinuri şi cel mai mare exportator din industrie, deţine în prezent 1.150 de hectare de viţă-de-vie, dintre care cea mai mare parte „acasă“, în judeţul Timiş, şi doar 35 de hectare în zona Miniş din Arad. Nu toate sunt însă pe rod, după cum spun Nora Iriarte (Spania) şi Hartley Smithers (Australia), vinificatorii Cramele Recaş.

„Anul acesta am produs 23 de milioane de litri de vin, 2019 a fost un an foarte bun. Cantitativ, ne-am menţinut în limitele ultimilor ani, însă calitativ a fost peste 2018 datorită vremii favorabile“, adaugă ei.