Kazahii de la KMG International, proprietarul Rompetrol (Petromidia), l-au numit pe Beimbet Shayakhmetov la conducerea companiei

Autor: Cristina Bellu 03.12.2019

Grupul KMG International (KMGI), care controlează Rompetrol Rafinare şi Rompetrol Well Services, l-a numit pe Beimbet Shayakhmetov la conducerea companiei.

El îl înlocuieşte pe Zhanat Tussupbekov, căruia i s-a propus să lucreze în biroul central al KazMunayGas, schimbările în echipa de conducere a KMGI făcând parte din procedura de rotaţie a managementului, transmit reprezentanţii companiei.

„După zece ani de integrare în structura KazMunayGas, KMGI a realizat transformări de înaltă calitate. Principalul obiectiv strategic al achiziţionării unui activ străin a fost extinderea prezenţei noastre internaţionale şi crearea unui coridor de transport direct pentru a intra pe pieţele europene. Astăzi, KMG International este o companie în continuă creştere, a cărei dezvoltare susţinută are ca scop diversificarea afacerii şi creşterea cotei de piaţă pe canalele de distribuţie cu marjă ridicată pentru materiile prime şi produsele petroliere din Kazahstan”, explică Alik Aidarbayev, preşedintele consiliului de administraţie al KazMunayGas.